Ţara invitată: Japonia
Retrospectivă Hayao Miyazaki
În ultimii 20 de ani, Hayao Miyazaki (n. 1941, Tokyo) a fost în avangarda animaţiei japoneze. Unul dintre pionierii ei, el este astăzi un creator consacrat. O privire în filmografia lui e dovada unei imaginaţii debordante şi a unei unităţi de viziune uimitoare, fără a mai lua în calcul imensa varietate a operei sale. Într-o carieră ce se întinde de-a lungul a 39 de ani, Hayao Miyazaki a abordat toate temele, a explorat fiecare nuanţă, fiecare registru. În 1963 s-a alăturat studiourilor Toei Animation ca animator şef, unde a lucrat la o adaptare a ‘Comorii din insulă’ intitulată ‘Dobutsu Takarajima’ şi la un serial TV inspirat de Heidi. A debutat ca regizor în 1978 şi a înregistrat un succes internaţional cu ‘Kaze No tani no Nausicaa’. A fondat studiourile Ghibli în 1985. A publicat cîteva volume cu benzi desenate manga. ‘Spirited Away’ a fost un success internaţional: a spart toate recordurile de încasări în Japonia şi a câştigat o mulţime de premii, printre care Ursul de Aur la Berlinala din 2002 şi Oscarul pentru cel mai bun film de animaţie, în 2003. ‘Castelul umblător al lui Howl’ a fost prezentat în premieră mondială la Veneţia şi a cîştigat un premiu special.
Kaze no tani no Naushika / Nausicaä din valea vântului
– 1984, 116’
Mononoke-hime / Prinţesa Mononoke
– 1997, 134’
Sen to Chihiro no kamikakushi / Călătoria lui Chihiro
– 2001, 125’
Hauru no ugoku shiro/ Castelul umblător al lui Howl
Gake no ue no Ponyo / Ponyo
– 2008, 100’
