Sacrebleu Productions
Studioul de producţie invitat: Sacrebleu Productions
Creat în 1999, Sacrebleu Productions a produs iniţial scurt metraje de ficţiune, iar din 2003 a început să producă filme de animaţie.
În 2006, a primit din partea industriei de cinema franceze ‘Premiul pentru cea mai bună casă de producţie’, distincţie ce îi recunoaşte meritul de a fi produs filme selectate de peste 500 de festivaluri internaţionale, printre care prestigioasele Cannes, Brest, Clermont Ferrand, Veneţia. Prin cele 40 de titluri produse, Sacrebleu şi-a creat un nume în industria filmului de scurt metraj.
Filme selectate:
La Routine / The routine – Cédric Babouche – 5’30
Un bărbat scapă de rutină şi descoperă o lume de vis.
Imago - Cédric Babouche – 12’
Antoine are 8 ani, şi-a pierdut tatăl şi nu îi poate accepta moartea. Va reuşi să o facă printr-un vis metaforic.
Le Loup Blanc / The White Wolf - Pierre Luc Granjon -8’30
Un copil îmblânzeşte un lup alb imens. Intr-o zi, tatăl aduce ca hrană un animal mai mare decât de obicei… un urs alb.
Matopos - Stéphanie Machuret – 12’
Intr-un sat, un bărbat orb, victimă a unei furtuni, va fi iniţiat de o femeie pentru a-şi înfrânge temerile.
La memoria dei cani / The Memories of Dogs - Simone Massi – 8’
Obrajii mei se freacă de pietre, caut o gaură în zid.
Mon petit frère de la lune / My little brother form the moon - Frédéric Philibert – 6’
O fetiţă încearcă să înţeleagă de ce frăţiorul ei autist nu este asemeni celorlalţi copii.
L’Homme est le seul oiseau qui porte sa cage / Man is the only bird that carries his own cage - Claude Weiss – 12’
Un univers ostil. Oamenii seamănă toţi unul cu celălalt, trăiesc la fel. Unii încearcă să-şi facă balonul să zboare, dar eşuează de fiecare dată…
2 episoade din Kroak – serial de televiziune de Julie Rembauville şi Nicolas Bianco Levin



