Juriul sectiunii Music Video





Paul Mureşan (România)

Paul este un talentat artist, regizor, animator şi ilustrator cu o pregătire solidă în Arte. Este autorul mai multor expoziţii de desene găzduite în săli de expoziţie europene, dar cel mai cunoscut este pentru scurtmetrajele sale animate multi-premiate Pui de somn (2014) şi Mamă, tată, am să vă spun ceva (2016). Scurtmetrajele sale au fost selecţionate la festivaluri din întreaga lume, iar Pui de somn a primit trofeul pentru Cel mai bun film românesc la Anim'est 2014. Noul lui scurtmetraj animat, CEVA, călătoreşte deja în festivaluri din toată lumea. În acest moment se concentrează pe diverse proiecte personale, în timp ce scrie la lucrarea de doctorat despre autobiografii inventive în animaţia 2D.



Adrian Despot (România)

Adrian s-a născut în 1976 în judeţul Arad. Este compozitor şi producător muzical, absolvent  al secției de Pedagogie a Universității Naționale de Muzică din București. A absolvit şi SAE Institute (School of Audio Engineering) in Köln. Este fondatorul şi frontmanul uneia din cele mai populare trupe rock din România, Viţa de Vie, cu o activitate de peste două decenii. În acelaşi timp este prezentator şi DJ de Radio.



George Stanca (România)

George, cunoscut şi sub numele NotSoCommonDJ, a fost educat muzical în Bucureştiul anilor '90. Raver şi adevărată enciclopedie de muzică electronică, a devenit curând DJ specializat pe muzica dance. A început să mixeze în 2006. Printre poveştile sale de dragoste muzicale se numără The Prodigy, Limp Bizkit, Nirvana şi Chemical Brothers. George este pasionat de festivaluri de muzică şi client fidel al cluburilor noncoformiste precum Embryo şi Sex Tower Underground. Şi-a început cariera de prezentator la Radio Bucureşti, iar acum face parte din echipa Dance FM. Restul timpului şi-l dedică Electrocord, un concept de label pe care l-a fondat în 2009 alături de partenerul său The Basstard. Recent a început să mixeze muzică soul, funk şi lounge sub numele Soul Surfin.