editia a 15-a
9-15 noiembrie 2020 ONLINE EDITION
Meniu blog

Sâmbătă, 14 noiembrie: magia animațiilor pentru copii, întâlniri speciale cu cei mai importanți creatori ai momentului & Trippy Animation Night

Animest.15 înseamnă, pentru cei mai tineri iubitori de film de animație, porție dublă de distracție. După un weekend spectaculos cu filme difuzate pe platforma festivalului chiar înainte de startul oficial al ediției, copiii se pregătesc de încă două zile cu povești seducătoare. Două programe de scurtmetraje incluse în Competiția Minimest vor rula pe platforma de streaming de la ora 10:00 și de la ora 14:30, iar de la ora 12:00, cei mici sunt invitați să-l cunoască pe protagonistul filmului australian 100% lup/ 100% Wolf (r. Alexs Stadermann), moștenitorul unei familii de vârcolaci, pe cale să preia rolul de conducător al tatălui său.

Sensibilă și fermecătoare, povestea adolescenților din Amurg/ Twilight, un anime japonez regizat de Yutaka Yamamoto, în care doi tineri artiști dintr-o zonă rurală a Fukushimei descoperă pentru prima oară dragostea, se va vedea pentru prima dată în România de la ora 19:00, în secțiunea Cinema virtual. Din Japonia vine și lungmetrajul Copiii mării (r. Ayumu Watanabe), care vorbește despre respectul față de natură. Filmul va fi difuzat în această seară, de la ora 21:00.

Animator israelian de succes, cu o carieră îndelungată ca profesor la Academia Bezalel (școala de animație invitată la Animest.15), Tal Gadon va intra în legătură directă cu fanii festivalului de la ora 14:00, pe pagina de Facebook Animest. Artistul a condus echipa de creație Waltz with Bashir, nominalizat la Oscaruri și distins în 2009 cu un Premiu César - film documentar animat difuzat pe platforma de streaming de la ora 18:30.

De la ora 16:30, o amplă selecție de filme realizate de Animate Projects va rula pe ecranul cinematografului virtual, proiecția online fiind urmată de o discuție cu reprezentații studioului invitat la această ediție - de la 17:45, live pe pagina de Facebook Animest. Tot aici, de la ora 19:00, Aaron Long, unul dintre regizorii BoJack Horseman, va povesti spectatorilor detalii din culisele unuia dintre cele mai populare serii animate ale momentului. Sublo and Tangy Mustard, serialul animat independent creat de el, se va vedea pe platforma de streaming de la ora 17:00, chiar înainte de cea mai așteptată întâlnire a ediției.

Nelipsit de la întâlnirile cu fanii Trippy Animation Night, curatorul Michael Helmerhorst, gazda carismatică a evenimentului, va prezenta și la această ediție poveștile psihedelice și avangardiste construite în jurul unor personaje și lucruri cu mișcări ciudate, ritmuri stranii și dinamism ieșit din tipare. Un amestec straniu de fragmente care i-au atras atenția artistului olandez și o colecție de bijuterii hipnotizante redescoperite în arhivele secrete din Amsterdam vor oferi spectatorilor, de la miezul nopții, 105 minute de nebunie garantată.


Spune-ti opinia

Nota: Codul HTML este citit ca si text!