21st edition
October 2-11, 2026
Meniu blog

Animest pentru toți: Proiecții accesibilizate, ateliere adaptate și dialog deschis despre incluziune

Fidel misiunii de a apropia arta animată de fiecare spectator, Festivalul Internațional de Film de Animație Animest include și în acest an o serie consistentă de evenimente incluzive, realizate cu sprijinul partenerilor instituționali și al asociațiilor de profil.

 

Seria debutează chiar în prima zi de festival, vineri, 2 octombrie, de la ora 11:00, la Cinema Elvire Popesco, cu avanpremiera națională a filmului pentru copii Born in the Jungle / Secretele junglei, regizat de cineastul leton Edmunds Jansons și prezentat anul acesta la Festivalul de la Annecy. Plasată în decorul spectaculos al Venezuelei anilor ’50, animația spune povestea Elisabethei, o fetiță de 9 ani a cărei vacanță se transformă într-o misiune plină de curaj prin junglă pentru a-și găsi fratele mai mic rătăcit. Proiecția, organizată în prezența regizorului, beneficiază de accesibilizare senzorială completă: subtitrare descriptivă (SDH), interpretare în limba semnelor române (LSR) și descriere audio (AD). Evenimentul marchează debutul proiectului cultural „Natura animată”, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

 

Duminică, 4 octombrie, de la ora 18:30, tot la Cinema Elvire Popesco, va rula producția franco-belgiană Minuscule: Valley of the Lost Ants, regizată de Hélène Giraud și Thomas Szabo, recompensată cu premiul César pentru Cel Mai Bun Lungmetraj de Animație. Cunoscut pentru stilul hibrid spectaculos ce suprapune animația 3D peste peisaje naturale reale filmate în parcuri naționale franceze, filmul redă fără niciun dialog confruntarea comică și plină de suspans dintre două colonii de furnici pentru o cutie de zahăr abandonată la un picnic, ajutate de o buburuză curajoasă. Proiecția este accesibilizată cu subtitrare descriptivă (SDH) și descriere audio (AD) recepționată prin căști, fiind parte a unui proiect de colaborare mai amplu alături de Fundația Dacia pentru România.

 

Al doilea weekend de festival aduce în prim-plan nevoile publicului neurodivergent prin evenimentul „Filmele Olgăi la Animest”, găzduit duminică, 11 octombrie, la Goethe-Institut:

 

  • Ora 10:30: Atelier de animație adaptat, ghidat de Nicoleta și Andreea Miron, alături de Asociația Supereroi printre noi, studenții de la psihopedagogie specială și voluntari, asigurând un spațiu de explorare cald și primitor.

  • Ora 12:30: Proiecție specială de scurtmetraje fără dialoguri sau accesibilizate, găzduită într-o sală prietenoasă senzorial, cu sunet ponderat și lumină de veghe menținută aprinsă pe parcursul vizionării. Inițiativa este realizată alături de Asociația Supereroi Printre Noi și este co-finanțată de Primăria Municipiului București prin ARCUB.

 

Programul dedicat comunității este întregit după-amiaza, de la ora 16:00, de o masă rotundă pe tema practicilor incluzive în festivalurile culturale, reunind organizatori și specialiști din București, Timișoara și Iași. Obiectivul principal este acela de a pune bazele unui viitor ghid național al festivalurilor accesibilizate, inițiativă care marchează debutul unui nou proiect al Asociației Animest în parteneriat cu Fundația Dacia pentru România.

 


Write a comment

Note: HTML is not translated!