20th edition
October 3-12, 2025
Meniu blog

Highlights 13 octombrie

De la 16.30, la CinemaPRO, publicul e invitat să vizioneze o selecție de scurtmetraje produse în cadrul școlii La Cambre, una dintre cele mai importante instituții de arte și design din Belgia. Programul este prezentat de Vincent Gilot, șeful departamentului de animație ce face parte din programa școlii încă din 1958, și producătorul celor mai multe filme realizate în cadrul școlii.

De la 18.00, la Cinema Elvira Popescu, poate fi văzut lungmetrajul Micul Houdini (r. Cédric Babouche, Franța-Belgia, 2014), o animație plină de magie produsă de unul dintre cele mai importante studiouri de animație belgiene, Walking The Dog.

De la 20.00, la Cinema Elvira Popescu, va fi proiectat un alt lungmetraj din competiția de anul acesta: Gândacul de oțel (r. Jan Bultheel, Belgia-Franța-Olanda, 2015), un tribut melancolic adus soldaților belgieni care au luptat în Primul Război  Mondial.

De la 20.00, la Club Fabrica, începe Animusic Night! Se vor vedea cele mai bune videoclipuri animate, va fi proiectat în premieră videoclipul pentru piesa “Dintr-o lume în altă lume” a formației Subcarpați, realizat în cadrul celei de-a 7-a ediții a atelierului Animation Worksheep, iar noaptea se va încheia cu un concert Orkid + ELEVEN.  


Write a comment

Note: HTML is not translated!