Watch our films
Virtual cinema
16th edition
October 8-17, 2021
Meniu blog

It’s her time! Excelența feminină în industriile creative: Livi Po

Livi Po este una dintre artistele care ne inspiră nu doar prin diversitatea formelor de expresie la care apelează, ci și prin curajul de a penetra industriile creative în care activează, indiferent de obstacolele care-i apar în cale. Este o artistă pe care sigur o știi, chiar dacă nu o știi, pentru că i-ai admirat măcar una dintre picturile murale din București. O parte din munca ei poate fi explorată aici: https://livipo.co/

În cele ce urmează, te invităm să afli poveștile ei despre începuturile în lumea design-ului, dar și opiniile ei despre modul în care se comportă lumea street art-ului cu femeile din domeniu. Despre motivele care ne-au determinat să lansăm această serie de discuții cu profesioniste din domeniile creative, poți citi în primul material din serie, care dacă l-ai ratat, l-am adus aici, la doar un click distanță: https://bit.ly/2X0fXxQ

În copilărie, care era personajul tău feminin preferat din filmele și serialele de animație?

Am tot încercat să mă gândesc la desenele animate la care mă uitam și m-am întristat pentru că mi-am dat seama că cele mai multe aveau ca protagoniști personaje masculine. În general, personajele feminine care apăreau eu mai ,,prostuțe’’. Erau challenged în toate modurile. Mă uitam, în general, la ce să dădea la televizor, bineînțeles, pentru că sunt născută în ’90, și erau alte posibilități atunci. Îmi plăcea foarte mult Dragon Ball Z, unde cred că era o diversitate destul de mare față de desenele animate americane pe care le vedeam noi în vremea aia, dar tot așa, personajele feminine erau side characters, care făceau sandwich-uri sau chestii de genul. 

În schimb, nu știu de ce, mi-am amintit de Xena, nu e un personaj animat, dar by the way, se difuzează din nou la TV în zilele noastre. M-am uitat la câteva episoade și mi s-a părut super amuzant faptul că o urmăream când eram foarte mică, poate chiar în școala generală. Era printre puținele personaje de genul acesta care apăreau la televizor în ’90 – femeia asta puternică, războinică. În rest, alte repere de genul, din păcate, nu am. Au apărut când eu deja mă uitam din ce în ce mai puțin la desene animate. Contează foarte mult reprezentarea asta. Și contează foarte mult diversitatea și existența reprezentării diversificate de culori ale pielii, de femei care să fie prezentare în diverse moduri, nu doar în genul Xenei, care arată într-un anumit fel, și are un anumit gen de putere. Ea răspunde unor standarde de frumusețe cu care nu toată lumea rezonează. 

E ciudat că după ani și ani, te uiți în urmă și te întrebi ,,hey, cine erau modelele mele și ce-mi plăcea la oamenii la care mă uitam?’’. Păi, nu știu, băieți deștepți care făceau lucruri. 

Cum a fost primul contact cu domeniul în care activezi?

Eu fac mai multe lucruri și dintotdeauna am făcut mai multe lucruri, dar bănuiesc că vă referiți la partea de street art. Prima idee despre asta a înflorit în mintea mea după ce am descoperit asta pe internet. Primele încercări pe care le-am făcut în această direcție au fost pe vremea când lucram în publicitate. Pe-atunci, eu și una dintre colegele mele eram pasionate de lettering, încercam să facem chestii cu murale. Am pus noi la cale un soi de business (așa îl numeam noi, deși nu eram foarte bine organizate) și încercam să face outreach și să vorbim cu proprietari de restaurante și tot felul de business-uri, cărora voiam să le propunem să le facem murale și chestii drăguțe cu lettering. Acesta a fost începutul pentru noi. Cred că vă puteți imagina că a fost o experiență destul de tristă, pentru că nu mai făcea nimeni ceva asemănător, noi păream și foarte tinere și de multe ori am avut senzația că ne duceam către oamenii ăștia care se uitau la noi de parcă ar fi avut impresia că urma să pictăm cu degetul pe pereții lor. Noi chiar încercam să face business. Dincolo de street art, care exista și toată lumea avea o oarecare reprezentare asupra acestui domeniu, noi chiar voiam să abordăm partea asta de business, să îmbinăm design-ul grafic cu partea asta artistică și personalizată pentru diverse branduri. Nu știam să comunicăm despre asta într-un mod serios, și-atunci păream doar așa, niște copii care vor să picteze pereți. 

Treptat, lucrând la mai multe proiecte, am decis să merg mai mult către zona de street art, unde lucrurile se întâmplă un pic altfel, dar asta și pentru că e un fenomen un pic mai popular la nivel internațional, care a prins și la noi, pentru că avem tot trecutul acesta cu graffiti și băieți care fac chestii, iar lumea înțelege altfel acest segment. Sunt alte așteptări pentru că există un precedent. 

După asta am participat la tot felul de festivaluri, concursuri… Per total, eu nu sunt neapărat mulțumită de maniera în care se fac lucrurile în domeniu. Nu vreau să par genul acela de persoană care se plânge, dar urmărind fenomenul pe internet, și văzând cum se fac lucrurile în afară, mi se pare că putem să facem lucrurile mult mai bine. 

Din ce punct de vedere?

Din toate punctele de vedere, dar mă voi referi în mod specific la subiectul discuției noastre, respectiv la femeile din industriile creative. În zona asta se pot face mult mai multe lucruri. Mi se pare că, fiind vorba despre un mediu puternic dominat de bărbați, ca să se echilibreze cât de cât balanța, ar fi nevoie de niște eforturi care să impulsioneze femeile să facă parte din domeniul acesta. Iar acesta e un lucru valabil fie că vorbim de industria filmului de animație, fie că ne referim la orice altă zonă creativă. Nu avem comunitate, iar asta complică lucrurile. Și e nevoie de discuții despre acest tip de discriminare, nu doar la nivel internațional, ci și la noi, aplicat concret pe contextul din România. Fără aceste lucruri, nu ai cum să evoluezi. 

Despre interacțiunile cu oamenii din industrie ce ne poți spune?

Pe mine m-a ajutat destul de mult faptul că în liceu mă dădeam pe skate. Și-așa am cunoscut mulți băieți care pe lângă pasiunea asta, făceau și alte lucruri, de la graffiti, la lucruri un pic mai organizate. Unii chiar urmau studii de design. În mediul acesta informal, erau ok interacțiunile. Bine, mai surprindeam câte-o privire urâtă pe motiv că eram fată și voiam să fac lucruri care le dădeau impresia că vreau să-mi depășesc statutul, dar în general, lumea nu se raporta în nici un fel la diferențele de gen. Eram cu toții împreună în această nișă și făceam același lucru și încercam să ne ajutăm reciproc. Mai târziu, din lumea adulților, unul dintre contactele pe care mi le amintesc cu drag au fost cele de la Street Delivery, unde am interacționat cu alte femei care organizau lucruri (mă gândesc la ediția din 2018, când am desenat pe calcanul acela mare, care a fost dărâmat, iar proiectul a fost inițiat de o femeie). A fost foarte mișto. S-a strâns o gașcă de fete și-a fost una dintre cele mai frumoase colaborări pe care le avusesem până atunci. A fost o experiență foarte frumoasă pentru că peretele era foarte mare, iar noi ne-am organizat foarte bine, fără dramă, fără certuri, fără talente. Toată lumea a încercat să ajute pe toată lumea. Și pentru că nu aveam la ce să mă raportez, mi-am dat seama târziu că asta avea legătură cu faptul că eram o gașcă de femei. Am crezut că s-a întâmplat pur și simplu să fim un grup de oameni care se înțeleg bine și fac treabă mișto. Anul acesta, am avut ocazia să merg la un festival din Munhen, organizat tot de femei, doar cu femei. Am avut parte din nou de aceeași atmosferă. Când am interacționat cu organizatori bărbați, n-am simțit un vibe negativ, dar n-am simțit nici că acele persoane înțelegeau pe bune ce înseamnă să fii femeie street artist în România. 

Asta cred că e problema la noi. Oamenii nu înțeleg faptul că doar pentru că ești femeie și vrei să lucrezi în domeniul acesta, întâmpini cu totul alt gen de provocări. Oamenii încearcă să fie prietenoși, dar fără să înțeleagă fenomenul acesta în toată complexitatea lui. Și sunt și foarte multe femei care aleg să ignore asta. Se chinuie foarte mult să-și spună că nu suntem discriminate și nu există discriminare. E acel discurs conform căruia ,,dacă eu, personal, n-am trăit așa ceva, acest lucru nu există’’. Statistic vorbind, nu doar la noi, în toată lumea, femeile sunt discriminate. Au parte de niște minusuri în lumea în care trăim acum. It’s just a fact! Nu trebuie neapărat să crezi în asta ca în ceva abstract. Sunt dovedite chestiunile astea. Dacă n-ai pățit-o tu, trebuie doar să citești, să te documentezi. E foarte important să existe un dialog pe tema asta, dar la noi în țară, mai slăbuț. Asta cred că e o problemă internațională, dar voi vorbi despre români, pentru că aici trăim. Noi facem niște eforturi foarte mari să fim optimiști. Să fie totul bine. Să pară că e totul bine. Să simțim înăuntru nostru că e totul bine, dar într-un mod forțat, pentru că e evident că totul se prăbușește în jur, dar noi suntem ca-n mema cu cățelul care stă la masă, înconjurat de flăcări.

Crezi că parcursul tău în carieră ar fi arătat diferit dacă erai bărbat?

Pentru mine, pentru că sunt foarte aprigă și foarte devotată atunci când îmi plac anumite lucruri (sigur că există oameni care fac mai mult decât fac eu, dar sunt devotată oricărui proiect în care mă implic), cred că ar fi fost un pic mai simplu dacă eram bărbat. Nebazat pe ceva anume, bazat doar pe un sentiment propriu, cred că ar fi fost mai simplu din anumite puncte de vedere. Cred că aș fi putut să-mi fac alt gen de conexiuni, de exemplu, pentru că interacționezi cu oameni din jurul tău care în domeniul acesta se întâmplă să fie majoritar bărbați. Poate aș fi avut curajul de a spune anumite lucruri pe care bărbații din jur au curajul să le spună în aceleași contexte. Unele lucruri ar fi fost mult mai smooth dacă eram bărbat. 

4. Cum ți se pare inițiativa Animest de a dedica întreaga ediție din acest an femeilor din domeniul animației?

Necesară. Am observat. Venind din România, unde am trăit crezând că astea sunt niște mofturi, sau că mă alint când mă gândesc la lucrurile astea, sau că ,,îți trece până te măriți’’, m-am gândit că exagerez când îmi doresc să existe genul acesta de inițiative. Și când am luat parte la proiecte organizate de femei, cu femei, pentru femei, am descoperit confortul mental, ideea de comunitate și ce înseamnă toate lucrurile astea în viața unei femei care încearcă să facă lucruri. Pentru că, uneori, you cant’ be what you can’t see, asta e una dintre vorbele mele preferate. Dacă nu știi că tu ca om poți face niște lucruri, e nevoie de multă autodeterminare ca să-ți poți imagina niște scenarii care depășesc tot ceea ce vezi tu ca fiind normal. 

Pe de altă parte, ca să pui la cale genul acesta de acțiuni cu femei, pentru femei, trebuie ca mai întâi să accepți faptul că există niște minusuri în privința șanselor pe care acestea le primesc, și că au nevoie de un anumit gen de susținere. Noi încă depunem foarte multe eforturi pentru a nega faptul că există această nevoie. De aceea simt că e necesar un efort sistematic în acest sens. Pentru noi. Pentru că avem cu toții momente bune și mai momente mai puțin bune, dar avem în comun nevoia aceasta de comunitate și susținere. Și când nu există aceste formule specifice de susținere și încurajare, lucrurile evoluează mai lent. 


Write a comment

Note: HTML is not translated!