Animest merge la Annecy 2026
Echipa Animest participă din nou la cea mai mare întâlnire dedicată animației din lume: Festivalul Internațional de Film de Animație de la Annecy și piața de filme conexă: MIFA.
Anul acesta, Animest este reprezentat de directorul festivalului Mihai Mitrică, managerul de relații internaționale și selecționerul Ligia Soare, precum și de producătoarea festivalului, Helga Fodorean.
Îi puteți întâlni la MIFA, la standul Animation Festival Network (F.12), alături de celelalte festivaluri membre AFN, în perioada 23–26 iunie (zilnic între 09:00–19:00, iar în ultima zi între 09:00–17:00).

Mihai Mitrică și Ligia Soare vor participa și la evenimentul „Meet the... Festival Programmers”, unde profesioniștii din animație pot programa întâlniri individuale cu reprezentanți ai festivalurilor. Rezervați-vă cât mai curând o întâlnire cu ei!
Miercuri, 24 iunie, Animest (prin AFN) se alătură partenerilor de la CEE Animation, Polish Animation și Baltic Film and Creative Tech Cluster în organizarea Animation Garden Party, ce va avea loc în Imperial Garden Palace.

De asemenea, Mihai Mitrică și Ligia Soare vor participa la cea de-a 9-a Întâlnire a Directorilor de Festivaluri de Animație, organizată în cadrul Annecy 2026.
Animest este și coorganizator al Black Sea Animation Pitch, unde regizoarea română Alina Gheorghe își va prezenta proiectul intitulat Guilty Silence. Proiectul a fost dezvoltat în cadrul Animest, la Pitch, Please! 2025, unde a câștigat participarea la Black Sea Animation Workshop, ceea ce a condus la selecția sa pentru sesiunea de pitching de la Annecy, alături de proiecte din Bulgaria, Ucraina, Turcia și Georgia. Participarea românească este susținută de Institutul Francez din România.

Suntem, de asemenea, mândri să susținem prezența României la Annecy în acest an. Motherhood, regizat de Anca Damian, este selecționat în Competiția Internațională de Scurtmetraj #5, fiind o coproducție Belgia-Franța-România.
Producători români sunt prezenți și în cadrul MIFA Pitches, cu două proiecte promițătoare: Killin’ It, regizat de Balázs Turai și produs în România de Helga Fodorean, respectiv Georgeta, regizat de Sybil Marzin și produs în România de Mihai Mitrică - ambele proiecte ale casei de producție Safe Frame.
Proiectele vor fi prezentate pe 25 iunie, la ora 10:30, în Salle de la Volière.
Un alt proiect dezvoltat prin Pitch, Please!, The Girl From the Shadow de Oleg Condrea, poate fi descoperit la standul Cor Moldova (B.25), unde autorul va fi prezent pe toată durata MIFA.
Ne vedem la Annecy!
English