Animest.18: între 6 și 15 octombrie, Join the dance!
Pantofii de dans, entuziasmul de a-i întâlni pe creatorii care schimbă lumea prin intermediul filmelor de animație și curiozitatea de a urmări cele mai noi și mai promițătoare producții de gen nu trebuie să lipsească din kitul spectatorilor celei de-a 18-a ediții Animest. Între 6 și 15 octombrie, Festivalul Internațional de Film de Animație revine pe marile ecrane din București cu un amplu program de proiecții, petreceri, masterclass-uri și programe dedicate artiștilor interesați să-și dezvolte abilitățile.
Iubitorii filmelor de animație pot achiziționa, începând de astăzi, unul dintre abonamentele Animest.18, disponibile în ediție limitată pe platforma Eventbook. Animest.18 este un proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB.
Join the dance! este invitația pe care organizatorii o lansează publicului în anul majoratului festivalului. Este, totodată, tema ediției din acest an a evenimentului devenit în timp cel mai amplu festival de film de animație din estul Europei. Dansul va fi vedeta unei întregi secțiuni tematice și pretextul unei întâlniri de milioane cu cineastul, animatorul și dansatorul francez Jean-Charles Mbotti Malolo, invitat special la această ediție. La Animest.18, publicul îl va cunoaște în cadrul unui masterclass susținut de artist pe 11 octombrie, la Centrul Național al Dansului București.
„Cea de-a 18-a ediție Animest va fi dedicată dansului, această artă care uneori sfidează gravitația, ne pune sângele în mișcare și ne binedispune în totalitate. În contextul actual, când totul se întâmplă în viteză, suntem tentați să depășim cu rapiditate fiecare moment de împlinire, gonind către următorul obiectiv de atins. Uităm să ne bucurăm de reușitele noastre și nu ne mai dăm ocazii să le sărbătorim. Asta nu se va întâmpla anul acesta. În luna octombrie, timp de 10 zile, vom sărbători în pași de dans și ne vom bucura de o amplă retrospectivă care va etala pe ecranele cinematografelor capodoperele animației internaționale dedicate dansului. De la filmele lui Norman McLaren până la cele mai recente producții, de la invitații festivalului, printre care și Jean-Charles Mbotti Mbolo - dansator profesionist care și-a dedicat ultimii ani animației, prezent și el la București, haideți să dansăm împreună la sărbătoarea filmului de animație!”, declară Mihai Mitrică, directorul și selecționerul Festivalului Internațional de Film de Animație București.
Join the dance! – secțiunea cu filme greu de urmărit de pe scaune
Dance me to the end of love, Dancing Queen, Dancing with myself, Die on the dancefloor sau Lose yourself to dance sunt titluri care amintesc fără prea mari eforturi de hituri muzicale fredonate de generații întregi. La Animest.18, ele vor denumi programele tematice curatoriate de directorul și selecționerul festivalului, Mihai Mitrică, alături de jurnalistul și istoricul de film francez Alexis Hunot, invitat și anul acesta la București.
Inspirați de energia și expresivitatea dansului, curatorii secțiunii speciale au căutat în acest an să faciliteze accesul spectatorilor la producții inovatoare, care abordează stiluri și tehnici diverse pentru a genera personaje și realități excepționale. În toate cele cinci programe tematice, spectatorii vor avea surpriza să descopere filme multi-premiate, de la polonezul Tango (r. Zbigniew Rybczynski), premiat cu Oscar în 1983, până la The Burden (r. Niki Lindroth von Bahr), musical-ul dark premiat cu Cristal la Annecy în 2017, dar și Pas de deux (r. Norman McLaren), nominalizat la Premiile Oscar și considerat cel mai bun scurtmetraj despre dans al tuturor timpurilor.
Jean-Charles Mbotti Malolo
Dansator, animator și cineast multipremiat, Jean-Charles Mbotti Malolo semnează spectacole coregrafice de succes și producții cinematografice nominalizate la Premiile César. A studiat animația la școala Emile Cohl din Lyon, iar după primul său succes - The Heart is a Metronome (2008) - și o colaborare cu programul Karambolage de la ARTE TV, a regizat The Sense of Touch, care i-a adus renumele internațional și Cristalul la Festivalul de la Annecy. Pentru a scrie și a regiza scurtmetrajul, a învățat limbajul semnelor, lucrând cu apreciata actriță franceză Emmanuelle Laborit, care s-a născut fără auz.
În 2017 a prezentat primul său spectacol coregrafic, numit Les Mots, „un solo pentru doi performeri” - o continuare a căutărilor sale creative în direcția limbajului nonverbal. Make It Soul, filmul său din 2018, un tribut adus artiștilor Solomon Burke și James Brown, a fost nominalizat la Premiile César, la categoria Cel mai bun scurtmetraj de animație. În 2020, a semnat spotul promo din campania de imagine a Festivalul Internațional de Film de la Annecy.
Uniți într-o mișcare, egali în fața ecranelor de cinema
Diversitatea este un element central în identitatea vizuală a ediției de majorat și definește întreaga activitate Animest de-a lungul timpului. Un eveniment ajuns deja la maturitate, care și-a pus puternic amprenta asupra peisajului cultural autohton, Animest este singurul festival din România care înscrie câștigătorii Trofeului pe lista filmelor eligibile la Oscaruri. Selecția de filme, mai bogată de la un an la altul, se adresează publicului de toate vârstele și abordează teme diverse, oglindind preocupările societății noastre de astăzi. Multe programe tematice au călătorit prin țară de-a lungul anilor, în parteneriat cu alte evenimente și instituții, iar anul acesta, prin proiectul Animest+, o caravană cinematografică a însoțit filmele în câteva orașe mici și în sate.
„M-am bazat în mod special pe ideea de diversitate pe care o aduce dansul. Deși fiecare personaj este diferit, compoziția pe care am creat-o aduce împreună grupurile unite prin dans. Pentru mine, dansul este expresia unui sentiment pozitiv care merită trăit și pe cont propriu, dar este intensificat atunci când este împărtășit. Prin compoziție și perspectivă am surprins dinamica acestui sentiment.”, subliniază Irina Șelaru, artista invitată să ilustreze posterul ediției dedicate dansului.
***
Festivalul Animest este un proiect al Asociației Animest, co-finanțat de Programul MEDIA al Uniunii Europene și de Administrația Fondului Cultural Național.
Animest.18 este un proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB.
Partener: Centrul Național al Dansului București.