editia a 17-a
7-16 octombrie 2022
Meniu blog

Competiția internațională Animest.17: soare, dragoste și optimism în cea mai diversă selecție din istoria festivalului

Festivalul Internațional de Film de Animație Animest (7-16 octombrie, București), singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri, anunță selecția de titluri din Competiția Oficială. La ediția cu numărul 17, 49 de scurtmetraje animate intră în cursa pentru Trofeul Animest, în valoare de 2500 de euro, oferit de ICR, iar alte 32 de filme concurează pentru Premiul secțiunii dedicate scurtmetrajelor studențești. În Competiția internațională de lungmetraj, 5 dintre cele mai așteptate povești animate ale anului se pregătesc de o primă întâlnire cu publicul din România. Detalii despre filmele selecționate în Competiția Oficială Animest.17 sunt disponibile pe www.animest.ro

,,În selecția oficială se regăsesc filme de o diversitate nemaiavută până acum la Animest, atât din punct de vedere al realizării lor tehnice, cât și în privința poveștilor pe care le propun. Se pare că pandemia a avut și un altfel de efect asupra creatorilor de film animat. S-au îndreptat în această perioadă către subiecte cu totul inedite, fructificând perioada de lockdown și transformând-o într-un răgaz pentru reflecție.’’, subliniază Mihai Mitrică, directorul și selecționerul festivalului.’

,,Fie că vorbesc despre dragoste, fie că explorează situațiile de război, poveștile din selecția de anul acesta îi vor ține pe spectatorii Animest bine ancorați în scaunele din sălile de cinema, în timp ce coloana sonoră ce însoțește imaginile va fi de fiecare dată o călătorie în sine. E o selecție cu mult soare, dragoste și optimism. Avem cu toții nevoie de asta.’’, adaugă Mihai Mitrică. 

O infuzie de suspans, o doză de umor, povești foarte intime, dar și situații cu care spectatorii vor rezona, indiferent de vârstă, imagini care-ți taie respirația și muzică pe măsură – totul încununat de premii și aplauze primite din partea juriilor marilor festivaluri. Competiția internațională de lungmetraj reunește la această ediție cinci povești excepționale care îi vor convinge chiar și pe cei mai greu de impresionat iubitori de film de animație. 

Din Portugalia, țară invitată la cea de-a 17-a ediție, spectatorii sunt invitați să vadă Nayola (r. José Miguel Ribeiro) - poveștile a trei generații de femei din Angola, de-a lungul unui sfert de secol măcinat de război civil: Lelena (bunica), Nayola (fiica) și Yara (nepoata). Trecutul și prezentul se suprapun în filmul care s-a bucurat de o premieră mondială în competiția de la Annecy. De la același prestigios festival de film de animație, unde a primit o Mențiune a juriului, ajunge la Animest Aventura mea sentimentală cu căsătoria / My Love Affair with Marriage, filmul multi-premiatei regizoare Signe Baumane, care îmbină cu măiestrie comedia muzicală, știința, animația și rebeliunea feminină. 

Cel mai nou film al regizorului japonez Koji Yamamura a fost distins cu Premiul Contrechamp la ediția din acest an a Festivalului de la Annecy. Zeci de Norduri/ Dozens of Norths este unul dintre cele mai așteptate filme de animație ale anului și propune experiență onirică, foarte intensă, recompusă din amintirile regizorului. Tot din Japonia, unde a făcut furori pe marile ecrane, vine la Animest Norocoasa doamnă Nikuko/ Fortune Favors Lady Nikuko (r. Ayumu Watanabe), un film de o frumusețe seducătoare și un tribut adus autenticității.  

Spectatorii care l-au cunoscut pe Alessandro Rak la ediția din 2014, atunci când artistul italian a venit la București însoțit de L'arte della felicità – primul său lungmetraj, trebuie să se pregătească pentru o nouă revelație. Yaya și Lennie – Drumul spre libertate/ Yaya e Lennie – The Walking Liberty, cea mai nouă producție pe care o semnează, spune o poveste dintr-un viitor post-apocaliptic, în care natura își recâștigă drepturile, în timp ce oamenii testează noi formule de organizare socială. 

Unul dintre cele 49 de scurtmetraje selecționate în Competiția Internațională va pleca acasă cu Trofeul Animest 2022, care îi va asigura automat un loc pe lista candidaților eligibili pentru o nominalizate la Premiile Oscar, acordate de Academia Americană de Film®. Misiunea juriului care va desemna marele câștigător nu va fi deloc ușoară la această ediție care include filme animate de toate genurile, cu abordări stilistice remarcabile, dar foarte diverse. Printre acestea se numără și două producții românești: Suruaika, un film de Vlad Ilicevici și Radu C. Pop, în care o pisică ajunge să dețină toată puterea (la propriu), și Sasha (r. Serghei Chiviriga), despre un adolescent ajunge să descopere într-un mod ciudat adevărul despre propria identitate sexuală. 

Negustorii de gheață/ Ice Merchants (r. João Gonzalez), singurul scurtmetraj de animație prezentat anul acesta în Competiția de la Cannes, se va vedea pe marele ecran Animest alături de filme proiectate în premieră absolută precum Gunoierul/ The Garbage Man (r. Laura Gonçalves) – despre un destin excepțional, Lumea de după/ El after del Mundo (r. Florentina Gonzalez), în care totul pare nelalocul lui, Figuri imposibile și alte povești/ Impossible Figures and Other Stories (r. Marta Pajek) – despre îmbătrânire și trecuturi improbabile și Se face zi peste noaptea cea mai lungă/ It Dawns the Longest Night (r. Orena Ares Lago, Carlos Fernández De Vigo), din care aflăm concluziile călăreților Apocalipsei. 

Cei curioși să exploreze noi viziuni din lumea filmului de animație vor aprecia scurtmetrajele din Competiția de film studențesc, care vin de la cele mai prestigioase școli de animație din lume. Selecția include nu mai puțin de 32 de filme scurte, iar vizionarea lor nu ne poate conduce decât către o singură concluzie: viitorul animației arată extraordinar de bine! 

Detalii despre filmele incluse în Competiția Internațională Animest.17 sunt disponibile pe www.animest.ro. Pentru a savura experiența completă de festival, cu acces la toate proiecțiile din programul ediției, iubitorii de film de animație pot revendica unul dintre ultimele abonamente disponibile pe platforma Eventbook

***

Festivalul Animest este un proiect al Asociației Animest, co-finanțat de Programul MEDIA al Uniunii Europene, Centrul Național al Cinematografiei, Institutul Cultural Român și Groupama Asigurări, cu sprijinul Goethe Institut și Studioset.

Animest.17 este un proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului „București afectiv” 2022. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro.


Spune-ti opinia

Nota: Codul HTML este citit ca si text!