Susține activitatea Asociației Animest, redirecționează 3.5%
aici
editia a 21-a
2-11 octombrie 2026
Meniu blog

Deschiderea celei de-a şasea ediţii a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est

Vineri, 7 octombrie, de la ora 19:00, deschiderea oficială a celei de-a şasea ediţii a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est a adunat la Cinema Patria peste 850 de spectatori şi invitaţi, veniţi pentru a urmări, în premieră naţională, lungmetrajul româno-polonez Crulic – Drumul spre dincolo. Înainte de proiecţie, în cadrul Galei de deschidere, publicul prezent la Cinema Patria a putut urmări scurtmetrajele realizate în cadrul primei ediţii Animation Worksheep – atelierul de film de animaţie organizat de Anim’est alături de imagini de making of din cele două săptămâni de atelier, de la Bran. Acesta a fost unul dintre cele mai apreciate momente ale Galei, spectatorii salutând cu aplauze prelungite prezenţa cursanţilor şi a trainerilor Worksheep pe scena Cinema Patria. La finalul proiecţiei cu Crulic – drumul spre dincolo, pe scena cinematografului a urcat echipa românească a filmului, prezentată de regizoarea şi producătoarea Anca Damian: animatorii de la studioul DSG – Dragoş Ştefan, Dan Panaitescu, Raluca Popa, Tuliu Olteanu, Roxana Benţu, Andrei Saraliischi, Vlad Păşcan; protagonistul filmului – actorul Vlad Ivanov; co-producătorul polonez, Arkadiusz Wojnarowski şi monteurul Cătălin Cristuţiu. Aplaudaţi la scenă deschisă, realizatorii au salutat publicul de la Patria şi au mulţumit Anim’est pentru găzduirea premierei naţionale a aşteptatului lungmetraj.


Spune-ti opinia

Nota: Codul HTML este citit ca si text!