Susține activitatea Asociației Animest, redirecționează 3.5%
aici
editia a 21-a
2-11 octombrie 2026
Meniu blog

Districtul (Gaşca de cartier) - proiecţie specială la Cinema Union

Secţiunea Ţară Invitată, dedicată în acest an Ungariei, aduce duminică, 10 octombrie, la Cinema Union, începând cu ora 18:00, o proiecţie specială, cu un film extrem de îndrăgit de publicul Anim'est, care va avea ocazia să stea de vorbă cu producătorul filmului, Erik Novak: Districtul (Gaşca de cartier) / The District (r. Áron Gauder, 2005), filmul maghiar premiat cu Trofeul Festivalului de la Annecy în 2005 şi Premiul pentru cel mai bun film de animaţie la Festivalul de la Sitges.

O poveste a zilelor noastre, cu copii de cartier din Budapesta anilor 2000, crescuţi în mijlocul rivalităţii permanente dintre familiile de ţigani, unguri, arabi şi chinezi, avându-l în prim plan pe Ricsie, mezinul familiei Lakatos, încearcă să găsească o soluţie de împăcare cu familia Csorba şi mai ales cu simpatica lor fiică, Julika. Alte două proiecţii dedicate filmelor de arhivă din secţiunea Ţară Invitată au loc în cea de-a treia zi a festivalului la Cinema Union: de la ora 12:00, un titlu de lung metraj extrem de rar, aparţinând istoriei filmului maghiar, foarte apreciat de cunoscătorii animaţiei, Fiul calului alb / Son of the White Mare (r. Marcell Jankovics, Ungaria, 1981), o adaptare a unei poveşti populare maghiare; iar de la ora 14:00 – o antologie a celor mai importante scurtmetraje de animaţie maghiare ale tuturor timpurilor, grupate într-o program special.


Spune-ti opinia

Nota: Codul HTML este citit ca si text!