Susține activitatea Asociației Animest, redirecționează 3.5%
aici
editia a 21-a
2-11 octombrie 2026
Meniu blog

Laika- Studio Invitat la Anim'est 2012

De o prezentare specială va avea parte, cu acest prilej, și renumitul studio american specializat în animație stop-motion, LAIKA, în cadrul secţiunii Studio Invitat.

Un lungmetraj de animație stop-motion, cu păpuși și obiecte, filmate cu camere stereoscopice, presupune un efort imens din partea unei echipe numeroase de animatori, designeri și tehnicieni. De la desenarea și apoi manufacturarea tuturor obiectelor, până la animarea acestora în 3D, procesul e lung și costisitor – numai în proiectul Coraline au fost implicați 450 de oameni.

Despre culisele unei astfel de animații va vorbi la Anim'est Mark Shapiro, Head Of Entertainment Brand Marketing al studioului american LAIKA. Acesta va prezenta un making-of despre sutele de obiecte realizate manual pentru ParaNorman, va da detalii, însoțite de imagini, din laboratorul filmului și va aduce la București câteva dintre păpușile animate. Shapiro va explica, totodată, ce dificultăți și riscuri implică o astfel de producție și motivele pentru care studioul a ales să se specializeze în animație stop-motion.

Mark Shapiro manageriază brandul LAIKA din 2007 și are o experiență îndelungată în comunicare, publicitate, relații publice și producție de film, lucrând de-a lungul timpului pentru companii ca Nike, Town & Country Magazine sau Upper Deck.

Studioul LAIKA din Portland, Oregon, este unul dintre cele mai importante studiouri dedicate filmului de animaţie stop-motion. Are două divizii: Laika Entertainment, care produce lungmetraje, și Laika/house, pentru videoclipuri și reclame. Proprietarul companiei este Phil Knight, co-fondatorul Nike. În 2002, acesta a cumpărat Studiourile Will Vinton, aflate în pragul falimentului, pentru a investi în producția de lungmetraje. Un an mai târziu, regizorul Henry Selick (The Nightmare Before Christmas) intra în echipă ca supervisor de creație, iar în 2005, studiourile se reinventau sub denumirea LAIKA.

Primul film lansat a fost și primul mare succes – Coraline (2009), care va fi proiectat la Anim’est ca parte a retrospectivei dedicate LAIKA în cadrul secțiunii Studio Invitat. În acest moment, animatorii LAIKA pregătesc un lungmetraj al cărui titlu nu a fost încă anunțat și care va fi gata în 2014. Compania a cumpărat și drepturile pentru adaptarea a două romane fantasy: Wildwood, de Colin Meloy, și Goblins, de Philip Reeve.


Spune-ti opinia

Nota: Codul HTML este citit ca si text!