Susține activitatea Asociației Animest, redirecționează 3.5%
aici
editia a 21-a
2-11 octombrie 2026
Meniu blog

Premiul pentru Întreaga Activitate se acordă lui Zeno Bogdănescu

Anim'est îşi respectă şi în acest an misiunea de promovare şi resuscitare a filmului de animaţie din România. Astfel, pe lângă competiţia naţională care aduce în acest an la festival cele mai bune 14 filme de animaţie realizate în România, un animator român va primi tradiţionalul Premiu pentru Întreaga Activitate. În acest an, este vorba despre arhitectul şi regizorul Zeno Bogdănescu, unul dintre cei mai importanţi animatori ai legendarului studio Animafilm. Absolvent al Institutului de Arhitectură “Ion Mincu”, Zeno Bogdănescu (născut în 1955) este unul dintre reprezentanţii de marcă a “generaţiei 80”.

El a debutat, alături de Radu Igazsag, Olimpiu Bandalac şi Nagy Lajos, cu filmul Caligrafie. Filmografia sa cuprinde pelicule realizate în tehnici diverse, de la tehnica obişnuită a desenului animat (Încurcă lume) la grafica animată (Casa), de la pixilaţie (Trepte), la animaţia de nisip (Phoenix). Începând cu anul 1995, Zeno Bogdănescu s-a consacrat în exclusivitate arhitecturii. În prezent este decanul Facultăţii de Arhitectură a Universităţii “Ion Mincu” din Bucureşti. Spectatorii Anim'est pot urmări cele mai importante scurtmetraje semnate Zeno Bogdănescu luni, 11 octombrie 2010, începând cu ora 17:00, la Cinema Scala. Regizorul român se numără printre invitaţii Mesei Rotunde ce va dezbate soarta filmului românesc de animaţie joi, 14 octombrie, de la ora 12:00, la Cinema Union.


Spune-ti opinia

Nota: Codul HTML este citit ca si text!