Think Oscar!
Luni, 7 octombrie, ora 16:00, Cinema Studio
Printre surprizele pregătite de organizatori pentru publicul festivalier se numără și programul special Think Oscar! Ron Diamond, membru al Academiei Americane de Film, prezintă în premieră în România la Anim’est o colecție de scurtmetraje realizate în diferite perioade, grupate în patru programe: animații distinse cu Premiul Oscar, animații nominalizate la prestigioasele premii dar care nu au câștigat Trofeul, scurtmetraje vizionate de membrii Academiei dar care nu au fost nominalizate și animații care nu au fost niciodată văzute, deși meritau o șansă.
În categoria scurtmetrajelor premiate se află șase titluri. În 1993, câștigătorul era Bob’s Birthday, (r. Alison Snowden & David Fine), în care umorul britanic și criza vârstei mijlocii fierb la foc mic, în timp ce soția dentistului Bob îi pregătește acestuia o petrecere-surpriză, cu ocazia celei de-a patruzecea aniversări. Frank Film din 1973 este un scurt-metraj experimental semnat de Frank și Caroline Mouris, compus din imagini adunate din reviste peste care se suprapun două narațiuni. Filmul a primit premiul Oscar anul următor și în 1996 a fost selectat de către Biblioteca Congresului SUA pentru National Film Registry.
Animația norvegiană The Danish Poet/Den danske dikteren (r. Torill Kove, 2006), narată de Liv Ullmann, urmărește un poet din anii ’40 care pornește într-o călătorie în căutarea inspirației, dar găsește dragostea. Pe lângă premiul Oscar, filmul a primit și prestigiosul Genie Award, echivalentul canadian al acestuia. Father and Daughter, scurtmetraj danez din 2000 în regia lui Michaël Dudok de Wit, a primit Oscarul și peste 20 de alte premii pentru ilustrarea plină de metafore a relației dintre o fiică și tatăl său pe întreg parcursul vieții ei. Animația australiană The Lost Thing, de Andrew Ruhemann și Shaun Tan, urmărește un tânăr care dă peste o creatură ciudată pe o plajă dintr-un Melbourne distopic, fiind premiat cu Oscar în 2011.
În filmul japonez La Maison en Petites Cubes de Kunio Katō, un văduv construiește în permanență câte un nou etaj la casă, pentru a se salva de inundații – filmul a primit Marele premiu pentru scurt-metraj la Annecy 2008 și Oscarul un an mai târziu.
Ron Diamond va prezenta fiecare dintre cele patru programe și va oferi, în cadrul unui masterclass, detalii despre criteriile de selecție și motivele pentru care unele titluri cu potențial au fost descalificate.
De asemenea, cinefilii vor avea acces și la scurtmetrajele de animație nominalizate la Oscar anul acesta, în cadrul unui program oferit de ShortsTV, o televiziune dedicată scurtmetrajelor, lansată de curând și în România.
Think Oscar! este un eveniment realizat cu sprijinul Ambasadei SUA la București.
English