editia a 16-a
8-17 octombrie 2021
Meniu blog

It’s her time! Excelența feminină în industriile creative: Suzana Dan

Excelența feminină în animație, tema ediției din acest an a Festivalului Internațional de film Animest, aduce pe marile ecrane din București și în online, pe platforma de streaming a festivalului, producții spectaculoase realizate de profesioniste din întreaga lume. Până pe 17 octombrie, zilnic - pe pagina de Facebook a festivalului, de la orele 13:00 și 15:00, poți intra în legătură directă cu artistele care schimbă regulile jocului, aduc un suflu nou în acest domeniu și cuceresc juriile marilor festivaluri prin abordări inedite și viziuni spectaculoase.

Vom vorbi despre arta lor, despre lucrurile care le inspiră, dar și despre cum a arătat parcursul lor în domeniu. Cifrele arată că la nivel global, aproximativ 60% dintre studenții școlilor și universităților de artă sunt femei, în timp ce doar 20% dintre pozițiile-cheie din domeniile creative sunt ocupate de acestea. Care sunt factorii care influențează acest dezechilibru major? În ce măsură s-au simțit ele afectate de ritmul greoi în care industria se adaptează la realitățile sociale de astăzi?

În continuarea discuției despre artistele de elită din domeniul animației, ne-am îndreptat și către o serie de profesioniste care activează în industriile creative din România, din dorința de a aduce un omagiu personalităților feminine remarcabile din aceste domenii. Am vrut să aruncăm o privire peste tabloul general și ne-a interesat să aflăm cum s-au simțit ele primite în industriile în care excelează și dacă s-au confruntat cu prejudecăți de gen de-a lungul parcursului profesional. Le-am întrebat în ce măsură consideră ele necesare inițiativele care promovează excelența feminină în oricare dintre industriile creative, dar am fost curioși să aflăm și care sunt personajele animate feminine care le-au inspirat în copilărie.

Intenția noastră nu a fost aceea de a demonstra o ipoteză. Am vrut să aducem în lumină experiențe diverse, care să reflecte perspective reale asupra acestui subiect. 

Astăzi vă invităm să descoperiți perspectiva Suzanei Dan. Artistă, manager cultural, și producătoare de expoziții, fondatoare a Asociației Ephemair, inițiatoare a unor proiecte ca Noaptea Albă a Galeriilor, Weekendul Galeriilor sau Art on Display, Suzana este directorul de programe al Rezidenței BRD Scena9 și se implică activ în inițierea, producerea și implementarea expozițiilor ce au loc în spațiul hotspot-ului cultural.

În copilărie, care era personajul tău feminin preferat din filmele și serialele de animație?

Primul la care mă gândesc este, evident, un personaj pe care l-am văzut la nesfârșit în acea perioadă în care începuserăm deja să beneficiem de televiziunea liberă, cumva. Sandybell a fost așa, ca un fel de himeră care ne-a trecut prin fața ochilor. Evident că sunt mega impresionată că am găsit-o în playlist-ul copilului meu acum. A apărut din neant. Eu nu i-am povestit niciodată despre asta. Sunt surprinsă, și ți-am spus despre Sandybell nu neapărat pentru că aș fi iubit-o, dar a fost foarte puternică prezența ei. Au mai fost apoi toate personajele din universul Disney, care au fost apropiate de noi și care erau minunate, dar cele mai simpatice, și chiar am iubit acele desene și am copilărit cu ele, au fost ridichile din Oblio (The Point). Eram fascinată de frumusețea lor.

Cum a fost primul contact cu domeniul în care activezi?

Am copilărit cu acest domeniu pentru că tatăl meu era artist, sculptor, dar și-a sacrificat această vocație pe care o avea pentru a deveni pedagog. A fost profesor la Școala de Arte din Brașov, a fost profesorul profesorilor mei și da, am copilărit cu toată această poveste. Așa că arta și felul în care lucrurile iau formă au fost o prezență absolut firească în universul meu. Găsirea unui reper și intrarea în zona asta au venit un pic mai târziu, odată cu deșteptarea. 

Cum ai simțit primită în industrie?

Am fost primită bine în lumea asta, pentru că lucrurile au crescut, cumva, organic. Vorbesc despre momentul în care am început să mă ocup de partea aceasta de organizare și să acord atenție comunității din care fac parte. Se întâmpla pe la începutul anilor 2000, când exista o efervescență destul de interesantă a lucrurilor în viața culturală din București și nu numai. Cu toții făceam lucruri, care mai târziu au căpătat și-un nume. Foarte puțini dintre noi s-au numit, cu școală și cu diplomă, ,,manageri culturali’’. Ne-am format din nevoie ca să devenim organizatori și ,,meșteritori de proiecte’’. Au fost lucruri la care unii dintre noi au început să se priceapă mai bine. Alții doar au cochetat cu ideea de management, mai degrabă pentru implementarea proiectelor personale. Eu am rămas, cumva, în două bărci.

Crezi că parcursul tău în carieră ar fi arătat diferit dacă erai bărbat?

În anumite privințe, da, cred că da. Simt că lucrurile ar fi fost un pic mai simple, pe de altă parte, sunt recunoscătoare pentru capacitatea de a jongla cu tot ce ține de multitasking, ceva ce mi se pare nu neapărat specific în mod exclusiv femeilor (există și foarte mulți bărbați care au capacitatea asta de a duce la bun sfârșit mai multe lucruri în paralel). Da, au fost anumite contexte în care simțeam că am nevoie de acea forță foarte ciudată, materializată aproape fizic, prin care poți impune niște lucruri. Altfel, recunosc, mă bucur mult de libertatea și de deschiderea aceasta pe care o am ca femeie. Trăim într-o societate destul de închisă, totuși. Chiar ar fi bine să fim sinceri în legătură cu asta și să acceptăm ca atare că există mult pre puțină grijă din partea societății pentru ceea ce înseamnă viața domestică și timpul și resursele de care ai nevoie ca să fii prezent permanent în ambele planuri, atât profesional cât și personal. Lucrurile acestea devin o rutină. Pur și simplu te adaptezi la ceea ce ai de făcut și trebuie să faci bine.

Gândul de deschide o discuție despre cum se comportă industriile creative din România cu profesionistele din domeniu a apărut în mintea noastră odată cu decizia de a dedica această ediție excelenței feminine în animație. Ne-am dorit să acoperim cât mai multe domenii și am pornit de la un simplu research. Voiam să aflăm care sunt cele mai bine cotate pictorițe din România, dar am avut surpriza de a descoperi că după un simplu search, pe prima pagină de pe google nu apăreau decât topuri formate exclusiv din bărbați. Cum îți explici asta? De ce sunt pictorițele mai puțin relevante decât pictorii?

E posibil ca topurile respective să fi fost realizate în baza unui index al vânzărilor. Pe de altă parte, paradoxul face ca inclusiv acele topuri să fie cât se poate discutabile, pentru că în România nu există un index real al valorii artiștilor, oricât de mult și-ar dori anumite instituții să creadă lucrul acesta. Chiar nu există, vă rog să mă credeți. Așa că da, este foarte discutabil. Și este pur subiectiv. Pot să fac și eu mâine un top al celor mai valoroși artiști din România, și dacă aș avea forța de a mediatiza lucrurile ca atare, aș putea s-o fac după bunul meu plac. Este râsu’–plânsu’, pur și simplu.

Dar peste asta, există și un detaliu care ne urmărește ca o umbră neagră și este asociat, în primul și în primul rând, școlilor care ne formează – aceste universități, facultăți cu profil vocațional, care au prezență masculină cât se poate de puternică. Iar amprenta aceasta se simte, fie că vorbim despre formatorii pe care îi întâlnim în aceste instituții, în persoanele care influențează mersul lucrurilor. E o chestiune de discurs, specifică multora dintre ei. Un discurs care impune de la bun început această anatemă pe fruntea femeilor care încearcă să devină profesioniste în domeniul respectiv, considerându-le niște persoane destul de frivole, care trec ca niște efemere prin povestea aceasta. Ca o glumă la adresa consecvenței cu care aceste femei, acești oameni, și-ar putea face profesia. Doar pentru că există niște priorități care la un moment dat, de-a lungul vieții, îți vor răpi o parte din timp, exact cum spuneam mai devreme, nu înseamnă că trebuie să fii discriminat, sau ca nu ar trebui să ai șansa să devii un bun profesionist în domeniul respectiv. Ar fi o îngrădire a libertăților cât se poate de profundă și perversă. Dacă din facultate începem cu genul acesta de discurs prost formulat, n-avem de ce să ne mirăm că în secolul XXI, catedra de Pictură a Universității de Arte București este formată 100% din bărbați.

Cum ți se pare inițiativa Animest de a dedica întreaga ediție din acest an femeilor din domeniul animației? Ce crezi despre faptul că au existat voci (masculine) care ne-au acuzat de discriminare.

Este o opțiune. Și este dreptul vostru ca organizatori ca la un moment dat să faceți acest focus. Ce este discriminator? Acest political correctness, sincer, mă plictisește foarte mult. Mie îmi face plăcere să lucrez, în primul rând, cu oameni, indiferent dacă sunt femei sau bărbați. Asta nu înseamnă că dacă organizez o expoziție în care am trei curatori, voi avea o apăsare în privința procentului de gender equality and stuff. Să nu împingem lucrurile în absurd! Să nu devenim absurzi în judecata asta. Nu mă consider o apărătoare a feminismului, dar recunosc anumite lucruri pozitive pe care el le-a adus în obținerea libertăților de care ne bucurăm cu toatele. Voi sunteți un proiect cultural independent și aveți dreptul să dedicați o ediție oricărui subiect.


Spune-ti opinia

Nota: Codul HTML este citit ca si text!