editia a 19-a
4-13 octombrie 2024

Editia 18

Marta Pajek
competiție scurtmetraj și filme realizate de studenți

Regizoare poloneză de animație multipremiată, absolventă a Academiei de Arte Frumoase din Cracovia, Marta a studiat la Studioul de Film de Animație condus de legendarul animator Jerzy Kucia. Mai târziu, s-a format sub îndrumarea animatorului estonian Priit Pärn la Academia de Arte din Turku, Finlanda. Stilul cinematografic al Martei este modelat de interesul pentru arte și design grafic, precum și pentru dans, psihologie, spiritualitate și experiențe umane. A regizat mai multe scurtmetraje animate, printre care ‘After Apples’ (2004), ‘Sleepincord’ (2011) și, cel mai recent, tripticul premiat ‘Impossible Figures and other stories’ (2016-2021).

Britt Raes
competiție scurtmetraj și filme realizate de studenți

Regizoare, ilustratoare și scenaristă belgiană, Britt creează personaje simpatice care nu sunt doar pentru copii și povești întunecate care nu sunt doar pentru adulți. Scurtmetrajul ei de debut, ‘Catherine’ (2016), a fost la peste 200 de festivaluri și a strâns 50 de premii. Cel de-al doilea scurtmetraj, ‘Luce and the Rock’ (2022), a primit o Mențiune Specială la Berlinală, printre cele 160 de selecții din festival, și 35 de premii la nivel mondial. Acum lucrează la un serial pentru copii, o carte pentru copii și un scurtmetraj pentru adulți.
Îi plac ciocolata (neagră), îmbrățișările, festivalul NVC și să facă schițe ale animalelor la grădina zoologică. Când călătorește, strânge pietre ca să picteze ochi pe ele.

 

Sabīne Andersone
competiție scurtmetraj și filme realizate de studenți

Sabine are studii de drept și de teoria culturii. Este directorul general al studioului de animație Atom Art din Riga și producător cu aproape 15 ani de experiență în diferite genuri și formate de filme de animație, scurtmetraje artistice de animație, seriale preșcolare și programe TV speciale, precum și lungmetraje. Producțiile sale care au primit premii sunt selectate la festivaluri din întreaga lume, cum ar fi Berlinale, Annecy, Ottawa, Hiroshima, Zagreb, Clermont-Ferrand. Este co-fondatoare și membră a Asociației Letone de Animație și membră a Academiei Europene de Film.

Ilze Burkovska Jacobsen
competiție lungmetraj și competiția românească

Ilze este regizoar de film. S-a născut în Letonia și trăiește și lucrează atât în Norvegia, cât și în Letonia. A realizat opt documentare și peste 20 de ore de seriale TV de animație ;i documentare. În ultimii zece ani, Ilze și compania sa de producție, Bivrost Film, au lucrat la ‘My Favorite War’, precum și la mai multe seriale documentare animate pentru copii cu subiecte precum abuzul și violența. A câștigat împreună cu echipa un Premiu Emmy pentru ‘My Body Belongs to Me’ în 2018.

José Miguel Ribeiro
competiție lungmetraj și competiția românească

Regizor, producător, ilustrator și profesor. În 2000, a primit premiul CARTOON D'OR pentru filmul său de 25 de minute ‘The Suspect’. În ultimii ani, a regizat serialul stop-cadru pentru copii intitulat ‘Home things’, scurtmetrajul ‘Journey To Cape Verde’ și scurtmetrajul ‘Fragments’, selectat în competiția de scurtmetraje la Festivalul Internațional de Film Locarno din 2016, și a primit premiul pentru Cel mai bun documentar la Festivalul de Scurtmetraj din Clermont-Ferrand din 2017. În 2022, a finalizat producția lungmetrajului de animație ‘Nayola’, care a avut premiera în competiția oficială de la Festivalul Annecy, Franța, și a primit premiul pentru cel mai bun lungmetraj de animație la Festivalul Animest, România.

Jean-Charles Mbotti Malolo
competiție lungmetraj și competiția românească

Născut la Lyon, Franța, Jean-Charles Mbotti Malolo este dansator, animator și realizator de film cu rădăcini cameruneze. A studiat animația la școala Emile Cohl din Lyon. Primul său scurtmetraj, The Heart is a Metronome (2007), a câștigat „Cel mai bun film de debut” la Festivalul de Film de la Hiroshima în 2008. The Sense of Touch (2014), și el recunoscut la nivel internațional, este exemplul perfect al conexiunii dintre dans și animație. Pentru film, a învățat limbajul semnelor și a lucrat cu actrița franceză născută fără auz Emmanuelle Laborit. Având și formație de dansator, Jean-Charles a creat coregrafia primului său spectacol Les Mots, un solo pentru doi interpreți în 2017. Scurtmetrajul său din 2018, Make It Soul, un tribut adus muzicii afro-americane, a fost nominalizat la César pentru cel mai bun scurtmetraj de animație în 2020. Serialul documentar hibrid Ex æquo! (2020) a fost produs pentru Jocurile Paralimpice de la Tokyo.

Benjamin Efrati
competiție videoclip

Artist media francez și producător de muzică electronică. Din 2012, compune coloane sonore pentru filme, scurtmetraje și seriale de animație (Candide, Zsuzsanna Kreif, 2017 ; The New Kid, Arnaud Dezoteux, 2020; Amok, Balázs Turai, 2022; Inner Feels: Everything Flows, Carin Klonowski, 2023). Lucrările și spectacolele sale au fost prezentate în Franța (FIAC, Paris, 2015; Galleria Continua, Paris, 2016; Nuit Blanche Paris, 2017; La Panacée/MoCo, Montpellier, 2018; FRAC Normandie, Rouen, 2018; Stunfest, Rennes, 2023), Japonia (Institutul Francez, Tokyo, 201; Pământ + Galerie, Tokyo, 2016; Nuit Blanche Kyoto, 2018; Next to Hojo Komuten Gallery, Tokyo, 2022), Ungaria și China (Institutul Francez, Budapesta, 2020 ; Dimensions Art Center, Chongqing, 2023).

Sijia Luo
competiție videoclip

Sijia s-a născut în China, dar locuiește în Japonia. Realizează lucrări pentru diverse proiecte, inclusiv animație, artă video și instalații. În 2020, a obținut diploma de master de la Departamentul de Animație al Universității de Arte din Tokyo. Inspirându-se din alte forme de artă, își dezvoltă filmele prin experimentare și caută eliberarea de limbajul vizual. Uneori creează muzică și realizează design de sunet pentru filme. Lucrările sale au fost proiectate la festivaluri de film din întreaga lume, iar în 2022, filmul ‘Be Gone’ a câștigat Cel mai bun videoclip (Animusic) la Animest.

Teodora Vamvu
competiție videoclip

Teodora Vamvu este Online Content Manager la Radio Guerrilla și face parte din această frumoasă, dinamică și misteaux echipă din 2017. La radio se ocupă, printre altele, de Social Media, administrarea și gestionarea site-ului www.guerrillaradio.ro, copywriting și parteneriate media strategice, ocazie cu care a ajuns să fie omul de contact și de bază din Radio Guerrilla pentru comunicarea Animest.
Când nu se ocupă din umbră de o parte din buna funcționare a radioului, citește cu orice ocazie apucă, scrie povești scurte în limba engleză, unele dintre ele publicate online, și consumă filme și seriale. Multe. Și da, în topul filmelor preferate din toate timpurile este… o animație. Teodora a văzut de 14 ori Finding Nemo, până aproape putea recita toate replicile cap-coadă. În continuare e de părere că multe dintre filmele de animație, de lung sau scurt metraj, sunt mai haioase decât majoritatea comediilor sau mai profunde decât multe dintre așa-zisele pelicule de artă. Contraziceți-o, dacă îndrăzniți, vă așteaptă și provoacă. Până atunci, are niște treabă: dă note unor videoclipuri muzicale animate și e foarte fericită că face asta.

 

Claudia Larcher
competiție VR

Claudia Larcher este o artistă vizuală din Austria, cunoscut pentru munca sa multidisciplinară, care cuprinde animații video, colaje, instalații și fotografii. Arta sa abordează adesea teme despre acasă, memorie și identitate, îmbinând tehnici digitale și analogice pentru a crea medii suprarealiste și imersive. Inspirându-se din arhitectură și natură, lucrările lui Claudiei explorează straniul și provoacă spectatorii când vine vorba despre percepțiile pe care le au asupra spațiului și realității. Abordarea sa unică i-a deschis ușile către expoziții la galerii și festivaluri internaționale, ceea ce a consacrat-o în lumea artei contemporane.

Mihai Grecu
competiție VR

Mihai Grecu s-a născut în România în 1981. După ce a studiat arta și designul în România și Franța, și-a continuat căutarea artistică la Studioul Studio de Artă Contemporană Fresnoy. Subiecte recurente, precum criza mediului înconjurător, alegoriile politice, noile tehnologii și catastrofele, articulează întreaga sa explorare a începuturilor misterioase și subconștiente. Aceste călătorii vizuale și poetice mixează mai multe tehnici și pot fi văzute ca propuneri pentru o nouă tehnologie orientată spre vis. Lucrările sale au fost prezentate și premiate la numeroase festivaluri de film (Tribeca, Locarno, Rotterdam, Festival of New Cinema din Montreal) și expoziții („Dans la nuit, des images” la Grand Palais, „Labirintul minții mele” la Cube, „Video Short list: the Dream Machine” la Passage du Retz, „Studio” la Galeria „Les Filles du Calvaire”).

Ciprian Făcăeru
competiție VR

Ciprian este arhitect al spațiilor virtuale și augmentate, designer de experiențe imersive și interactive, explorator creativ și cercetător al noilor tehnologii media. Este co-fondator și director creativ al studioului Augmented Space Agency și asistent de cercetare în cadrul Departamentului de Cercetare, Dezvoltare și Inovare al UNATC. În explorarea noilor tehnologii și forme de limbaj media aflate la intersecția dintre realitate și virtualitate, Ciprian contribuie la dezvoltarea soluțiilor XR (extended reality) cu aplicabilitate în cercetare academică, educație, proiecte culturale și artistice. Misiunea lui este de a explora și descoperi prin intermediul unui proces artistic, noi soluții tehnologice inovativ-creative și conexiuni sustenabile între spațiul fizic și spațiul digital.

Dave King
Pitch, please!

Născut (literalmente) pe malurile râului Tamisa din Londra, Dave King a petrecut mulți ani ca desenator și scriitor, lucrând la cărți, ziare, reviste și benzi desenate, inclusiv Animaniacs, Barbie, Beetlejuice, Looney Tunes și Rugrats, pentru edituri precum Marvel Comics UK, DC Comics și Warner Bros Worldwide Publishing. Trecând la animație, în calitate de regizor, producător, scenarist și artist de storyboard, King a lucrat cu Cartoon Network UK, Nickelodeon, MTV Europe, Cosgrove Hall și BBC, printre altele, la seriale TV și web, reclame și videoclipuri muzicale (inclusiv un videoclip premiat MTV Europe, creat pentru trupa U2). După ce a predat zece ani animație studenților de la licență și master în Norvegia, a revenit în industrie cu compania sa, Dave King Creative, ca să creeze filme, seriale TV, documentare și proiecte multimedia.

Matea Milić
Pitch, please!

Matea Milić lucrează din 2012 pentru compania de producție Hulahop, unde a colaborat la producția și distribuția de documentare și proiecte de lungmetraj, precum și la distribuția de filme de animație. Din 2015 este producătoare a World Festival of Animated Film - Animafest Zagreb, unde este responsabilă de strângerea de fonduri, managementul echipei și colaborarea cu partenerii. A participat la activitatea juriilor și a comitetelor de selecție ale festivalurilor din țară și din străinătate și coordonează AFN - Animation Festival Network, rețea de festivaluri de animație din Europa Centrală și de Est.

Bastien Martin
Pitch, please!

Bastien Martin este în prezent managerul și producătorul Camera-etc, studio de animație cu o experiență de 40 de ani, care își are sediul în Liege, Belgia. Înainte de asta, a studiat comunicarea, apoi cinema și arte la Universitatea din Liege, înainte de a lucra în diferite domenii (teatru, literatură, asociații non-profit). Timp de 10 ani, a lucrat pentru mai multe companii de producție și la diferite niveluri de producție la peste 50 de proiecte, inclusiv documentare scurte și lungi, la scurtmetraje și lungmetraje, la scurtmetraje de animație și la filme experimentale. De asemenea, a fost scenarist pentru o emisiune televizată pe formatul „10 x 52 min” timp de un an, și a regizat două documentare pentru televiziune (primul este despre Raoul Servais, părintele animației în Belgia).

Clara Amariței
Teen Jury

„Numele meu este Clara. Culorile mele preferate sunt galben, oranj si roz. Plimbările în serile de vară sunt cele mai frumoase. Îmi place aflu idei noi și să aud povești. Mă fascinează să descopăr lumi nemaiîntâlnite din filme. Sunt foarte entuziasmată să fac parte din Juriul Adolescenților anul acesta!”

Paula Benu
Teen Jury

„Mă cheamă Paula Benu, am 17 ani și îmi place orice are legătură cu arta, în special cinematografia. Mă joc cu audiovizualul, experimentez și îmi petrec majoritatea timpului gândindu-mă la filme. Zilele astea caut să observ, să învăț cât mai multe și să împărtășesc cu alții lucrurile care mi se par interesante, valoroase, importante.”

Zena Pop-Cohuț
Teen Jury

„Mă numesc Pop-Cohuț Zena, am 17 ani, sunt clasa a XI-a şi sunt din Oradea. Sunt o persoană creativă şi sociabilă, tare pasionată de cărți, filme, muzică şi fotografie. Pasiunea mea pentru audio-vizual derivă din cea pentru a crea content pe internet, pe canalul meu de Youtube, unde timp de 4 ani am făcut recenzie cărților pe care le iubeam. Îmi ocup majoritatea timpului cu voluntariatul, prin care am reuşit să îmi explorez pasiunile şi prin care am descoperit Graphic Design-ul şi fotografia.”

Lea Maria Grosu
minimest jury

Maria are 10 ani și iubește să vadă filme împreună cu fratele ei, Kristof. Au și un regizor preferat. Le plac mult filmele lui Hayao Miyazaki. Filmul ei preferat este ‘Ponyo’. Îi place să danseze, să citească și să se joace. Îi plac vacanțele cu familia și cu prietenii și iubește foarte mult caii.

Medeea Morăraș
minimest jury

Medeea are 11 ani și este elevă în clasa a V-a. Are simțul umorului și iubește gimnastica, joaca în aer liber cu prietenii și călătoriile. Este pasionată de muzică, desen, fotografie și filme de animație. Cântă minunat la pian și adoră pianul, chitara și, evident, pisicile. Călătoria cu familia o încântă tot timpul și e fascinată de orice loc din lume. Îi place să realizeze animații stop-cadru, primul film de animație creat a fost un stop-cadru cu figurine pisicuțe. Este de mică spectator Animest și ideea de a fi în juriul Minimest o entuziasmează și abia așteaptă.

Sara Moisiu
minimest jury

Mă cheamă Sara și am aproape 10 ani. Sunt cercetaș și îmi plac ciocolata, schiatul, youtube si motanul meu, Mr. Jinx. Încep fiecare zi cu câteva minute de desene animate și îmi place să descopăr asemănări între personaje din desene și prieteni sau familia mea.

Bucureștiul participă la festival! Locațiile noastre preferate s-au alăturat Festivalului Animest!

Acestea vor oferi reduceri tuturor celor care prezintă o acreditare, festival pass sau bilete la Animest, pe toată durata festivalului, între 6 și 15 octombrie 2023. Găsiți mai jos beneficiile oferite de fiecare locație parteneră. 

Ne vedem prin oraș!

 

Berliner Donuts


Fondat în 2021, laboratorul Berliner Donuts a adus pe scena bucureșteană a deserturilor gogoșile berlineze artizanale produse din ingrediente atent selecționate, cu o preocupare deosebită față de calitate. Viziunea Berliner Donuts este de a transforma gogoșile copilăriei într-un produs de cofetărie premium și a le aduce într-un univers urban, contemporan. În laboratorul Berliner, gogoșile sunt preparate în fiecare zi, din aluat dospit lent, apoi umplute cu creme de cofetărie fine, din ingrediente precum pastă de fistic sau vanilie, ciocolată de origine, piureuri de fructe sau înghețată artizanală. Din martie 2023, Berliner te invită în noul flagship store din centrul Bucureștiului, la adresa Matei Millo 5. Aici te poți bucura de experiența totală a gustului: gogoși proaspete, cafea de specialitate și cocktail-uri, iar pe întreaga perioadă a festivalului Animest beneficiezi de 15% reducere la orice plată cu cardul în shop. Descoperă mai multe pe www.berlinerdonuts.com sau pe pagina de Instagram @berliner.donuts.

Ofertă: 15% reducere la plata cu cardul

Adresa: Strada Matei Millo 5
Orar: L-V 8:30 - 21:30 / S-D 10:00 - 22:00

 

Beans & Dots


Beans & Dots Coffee Shop este unul dintre liderii cafelei de specialitate și unic distribuitor în România al The Barn Coffee Roasters Berlin și are în prezent două coffee shops în București, unul aflat în clădirea Palatului Universul la mezanin și altul la parterul Muzeului de Artă Recentă din  București unde au dezvoltat și partea de bucătărie sezonieră. Beans&Dots aduce în fiecare an în România peste 100 de tipuri de cafea single origin, multe de la ferme exclusive ale The Barn. În această toamnă, Beans&Dots și Alex Petricean își unesc forțele pentru dezvoltarea componentei gastronomice a brandului de cafea de specialitate. Pentru început, acesta va semna meniul de sezon al bistro-ului Beans&Dots din incinta Muzeului de Artă Recentă (MARe) din București. Alex Petricean, celebrul chef și fondator al restaurantelor Noua și Noua Bar a creat pentru Beans&Dots o serie de specialități disponibile în spațiul din Primăverii 15, începând cu data de 29 septembrie.

Ofertă: 10% discount la băuturile pe bază de cafea

Adresa: Palatul Universul, Strada Ion Brezoianu 23-25
Orar: L-V: 08.00 - 18.00 / S-D: 09.00 - 18.00

Adresa: Muzeul de Arta Recenta (MARe), Bulevardul Primăverii 15
Orar: L-D: 09.00 - 19.00

 

Balls


Informal, confortabil, nostalgic și foarte personal, ne dorim ca „bilele” să fie pentru toată lumea și pentru toate buzunarele. Chiftelele și cultura din jurul lor au fost ideea inițială pentru povestea noastră care a început în 2019, cu meniul îmbogățit în mod natural de oamenii care au pășit prin ușile noastre - colegi și clienți deopotrivă. Permanent în meniu și în serviciu rapid avem trei supe, șapte tipuri de chiftele simple sau marinate și câteva feluri de mâncare laterale. rețete simple, dar oneste, executate corect și mai ales, cu o consistență pe care o deținem dragi. „bistro” pentru că deseori experimentăm rețete și idei noi, speciale sezoniere limitate, găzduim mese mari cu meniuri setate și clincuri zgomotoase de ochelari (orice spune codul manierelor). 

Ofertă: 20% la orice comanda

Adresa: Bulevardul Regina Elisabeta 26
Orar: L-D: 12:00-22:00

 

Zebra Cat


La Zebracat, folosim numai ingrediente naturale, ceaiurile le importam din Japonia, Malaezia si Thailanda. Perlele direct din Taiwan, fara coloranti sintetici. Am ales să folosim piureuri, din 100% fruct, păstrate la rece, ne-congelate. Totul pregatit fresh, in fiecare zi. Am încercat să adunăm clasicele cu anticlasicele, esticele cu vesticele, reinventatele cu inventatele, să ne jucăm mixând bunătați căutate și aduse de prin toate părțile globului, ca să dăm naștere unor băuturi atât de diferite una de alta precum culturile lumii. Pentru că pentru noi asta înseamna boba: o specie nouă de băuturi cu relevanță contemporana pe care o onoram la Zebracat printr-un meniu divers, care n-o să ajungă în veci să te plictisească.

Ofertă: 15% la toate produsele

Adresa: Strada Tache Ionescu 8A
Orar: L-S: 10:30-21:30 / D: 12:00-21:00

Adresa: Șoseaua Mihai Bravu 112
Orar: L-V: 10:00 - 20:00 / S: 11:00 - 19:00 / D: 11:00 - 18:00

 

Gyst


Un loc despre lucrurile bune făcute într-un mod simplu: bruch și mâncare de seară perfectă cu o bere. Aici, servim cafea in parteneriat cu Coffee Collective, mancare & bakery impreuna cu artizani danezi, bere locala de la creativii Bârlog și bere To ØL de la prietenii danezi. Un concept cu un design inspiratie scandinava prin care ne dorim sa facem o legatura intre Bucuresti si Copenhaga.

Ofertă: 15% la toate produsele

Adresa: Str. Turnescu nr 1, Bucuresti
Orar: S-D: 10:00-23:00 / Luni, Marți: închis / M-V: 10:00-16:00, 18:00-23:00


 

Rio Juice Bar


Povestea Rio Juice a început acum câțiva ani, într-o vacanță în Brazilia. O vacanță ca oricare alta, plina de răsfățuri culinare de toate felurile. Lăsând mâncarea la o parte, am fost fascinati de multitudinea de baruri de sucuri naturale, de abundența fructelor tropicale și de modul de viață sănătos adoptat în special de cei ce locuiesc în zonele renumitelor plaje Ipanema și Copacabana din Rio de Janeiro. Motivul real pentru care business-ul Rio Juice a luat naștere a fost dragostea la prima degustare față de miraculosul fruct açaí. Am fost vrăjiti atât de gustul său unic, cât și de proprietățile nutritive ale acestuia.
 

Ofertă: pentru orice acai bowl sau smoothie bowl cumpărat, primești o cafea, un suc de portocale sau o limonadă simplă, gratuit.

Adresa: Calea Victoriei, 100
Orar: M-J: 10:00 - 17:00 / V-S: 10:00 - 18:00 / D: 10:00 - 16:00

 

Verona Cafe


Cafe Verona împărtășește adresa străzii 13 Arthur Verona * cu librăria Cărturești. De fapt, după cum au găsit mulți care ne-au vizitat, spațiul cafenelei este de fapt o anexă la librărie. Aici au loc lansări de carte, conferințe, expoziții și diverse evenimente care îmbogățesc viața culturală a Bucureștiului. Deschisă în 2009, la un an de la extinderea librăriei, Grădina Verona se află la doar câțiva pași, pe aceeași stradă, la numărul 15. Acest refugiu verde din centrul orașului este o gazdă a multor evenimente, cel mai cunoscut fiind Street Delivery. Vara, este locul perfect pentru a vă răcori cu o limonadă sau o bere bună la umbra vegetației luxuriante. Există aproximativ 400 de locuri și există o zonă bine protejată protejată de ploaie. În sezonul rece, puteți participa la târguri de mâncare, savurând un ceai sau o ceașcă de vin mulat.
Meniul este variat, cu opțiuni vegetariene mereu oferite.

Ofertă: 10% reducere la bar și 31 de lei meniul de prânz

Adresa: Strada Pictor Arthur Verona 13-15
Orar: L-D: 10:00 - 22:00

 

Random Space


Felii zilnice de viață în curte. Random Space - casă de cooperare și bar în aer liber. Nesofisticat, nepretențios, locul în care nu există o cale greșită, la Random Space puteți veni pentru o bere artizanală, o întâlnire de prânz sau un eveniment pentru a afla ce este nou și interesant.  Artă contemporană, muzică, film, gastronomie. Sau dacă vrei să lucrezi liniștit în grădină, ca și cum ai fi acasă. La Random poți fi un junkie regal sau să vii în timpul săptămânii îmbrăcat în duminica ta cel mai bine. Aici veți găsi unele dintre cele mai căutate beri artizanale ( Hop Hooligans, Brewdog ), vinuri românești din vinăriile de familie rareori găsite în altă parte, iar băuturile pe bază de rom sunt sufletul meniului.

Ofertă: 20% discount la bar

Adresa: Strada Popa Petre 21
Orar: L-J: 17:00 - 23:00 / V-S: 17:00 - 24:00  / D: 17:00 - 22:00

 

Nomonym Coffee Roastery


NOMONYM Coffee Roastery este o prăjitorie de cafea de specialitate unde vei găsi numai cafele deosebite prăjite de Andrei Szabo, specialist cu o experiență de peste 10 ani în domeniu. Prăjitoria dispune și de un mic spațiu de showroom cu un espresso & brew bar, unde poți degusta alternativ din cafelele noastre.

Ofertă:  cafea la filtru (batch brew) din partea casei + 10% reducere la orice pungă de cafea de la raft pe perioada festivalului

Adresa: Strada Ilarie Chendi nr. 1
Orar: L-V: 08:00 - 17:00 / S-D: 09:00 - 17:00

 

 

Londohome


Londohome este situat într-o casă cu curte pe o stradă liniștită din centrul Bucureștiului. Deși în primul rând o cafenea, Londohome găzduiește frecvent evenimente muzicale și literare, proiecții, întâlniri și discuții publice. Aici puteți cere cu încredere o limonadă vara și un ceai de ghimbir iarna. Puteți propune la fel de îndrăzneț un proiect artistic și vom face tot posibilul să-l găzduim.

Ofertă: 15% reducere la anumite băuturi

Adresa showroom: Strada General David Praporgescu 31
Orar: L-D: 13:00 - 24:00

 

 

M60


M60 Cafe is a place to discover and enjoy the new and exciting specialty coffee movement, an establishment for restless seekers of genuine tastes and a careful host for food lovers. Our aim is to combine simplicity, quality and meaningful details. This is why we created a Scandinavian, home-like environment in the heart of the city. M60 is also a place for working and socializing, especially designed for creative workers, full-time travelers and urban dwellers.

Ofertă: 15% reducere la tot

Adresa: Str. D. I. Mendeleev 2
Orar: L-V: 08:00 - 18:00 / S-D: 09:00 - 18:00

 

 

Mingle Coffee Shop


Mingle is about the joy you feel when you drink your coffee surrounded by antiques. Located in an old house near Gradina Icoanei, Mingle has a lovingly curated collection of unique, vintage and handcrafted pieces. Each with its own soul, character and hidden story. We are your go-to place for gifts if your passions include classic porcelain tableware, vintage cameras, stone and wood carvings and many others. And if you are a coffee enthusiast, we are happy to announce that you are always welcome to enjoy our specialty coffee inside or on our cozy terrace. Let’s mingle together!

Ofertă: 15% reducere la băuturi

Adresa: Strada General Eremia Grigorescu 5
Orar: L-J 09:00 - 20:00 / V-D 09:00 - 21:00

 

 

Mercato Kultur


Outdoor garden with food, drinks & events. A shelter dedicated to urban culture meant to heal the city, bringing together artists, content creators and great food artisans in a stunning space next to our friends from the German Embassy.

Ofertă: 15% reducere la bar

Adresa: Strada Căpitan Gheorghe Demetriade 6 - 10
Orar: M-V: 17:00 - 02:00 / S-D: 10:00-02:00


 

 

Ironic Taproom



”The weight of the beer, on his shoulders. A burden one must carry, with hops so heavy that only few can be left responsible. The hero brings the dew of the gods to the joyful earthlings, only to return and bring more for the days to come. On and on, till the end of thirst.”

Ofertă: reducere de 10% la berile Ironic Taproom (identificate cu ;) pe meniu)

Adresa: Strada Domnița Anastasia 4

Orar: Luni-Marți: 18:00 - 24:00 / Miercuri-Duminică: 12:00 - 24:00

 

 

Tartelicious


Small artisan bistro of sweet dessert tarts and quiches, with seasonal ingredients and unique combinations. Delicious tarts for delicious people.

Ofertă: reducere de doi lei pentru tarte și quiche-uri

Adresa: Strada Ion Brezoianu 35
Orar: L-V: 11:00 - 19:00 / S: 11:00 - 16:00

 

 

 

Poke Me Up


Restaurant hawaiian cu o selectie de poke bowls.

Ofertă: 10% discount la toate produsele

Adresa: Strada Stelea Spătarul 13
Orar: L-D: 10:00 - 22:00

 

 

 

Manasia Hub


Manasia HUB is a cultural hub, bar & kitchen with a quiet garden located in the center of Bucharest.

Ofertă: 10% discount la toate produsele

Adresa: Strada Stelea Spătarul 13
Orar: D-J: 12:00 - 03:00 / V-S 12:00 - 05:00

 

 

 

Mugshot


Specialty Coffee by day. Fine Drinks by night

Ofertă: 10% reducere la soft drinks, băuturi alcoolice și cafea

Adresa: Strada Aurel Vlaicu 20
Orar: L: 08:00 - 18:00 / M-V: 08:00 - 22:00 / S-D: 09:00 - 22:00

 

 

 

Baristro


Baristro este o afacere de familie, creată de doi împătimiți ai cafelei de specialitate și, în același timp, promotori ai unui stil de viață concentrat în jurul ideii de comunitate. E un loc simpatic, lângă Parcul Carol din București, unde oamenii își pot împărtăși experiențe din cele mai diverse, la o cafea bună. “Numele a derivat, în primul rând, din “barista”, cafeaua fiind esența acestui business, combinat cu “bistro”, un concept definit printr-o locație prietenoasă, accesibilă, cu mâncare simplă, gustoasă și preparată rapid“

Ofertă: discount de 10% la toate produsele

Adresa: Strada General Candiano Popescu
Orar: L-V: 08:00-19:00 / S-D: 09:00-19:00

 

 

 

Strong Specialty Coffee Shop


Specialty coffee | To go | To chill | To work

Ofertă: 10% reducere la toate produsele

Adresa: Strada General Constantin Budișteanu 6
Orar: L-V: 08:00 - 17:00 / S-D: 09:00 - 17:00

 

 

 

FROG


Cel mai mult ne place minimalismul. Doar că nu ne iese. Așa că am îngrămădit aici măcar esențialul din tot ce ne place. Pentru că am visat vreo cinci ani la acest loc, esențialul a devenit mare, un spațiu plin de arome, condimente, flori, plante, luminițe, cafea, vanilie, ceramică, vinuri, obiecte vechi, obiecte noi. Ne-am spus că nu vom schimba mare lucru la design, că vom deschide oricum ar arăta, pentru că mâncarea va conta cel mai mult. Între timp, nici un milimetru nu a rămas neatins și fiecare colț este exact așa cum ne-am dorit. Totul a fost susținut de echipa din bucătărie care au făcut catering după catering... după catering, ca să clădim acest vis.

Ofertă: 10% la orice comandă

Adresa: Strada Vasile Lascăr 24
Orar: L-S: 11:00 - 21:00 / D: 11:00 - 22:00

 

 

OTOTO


We are committed to making OTOTO the top-of-mind choice when it comes to sustainable lifestyle in Romania and are overly excited to create a unique destination shop, a stage where the simplicity of materials, design and handcrafts can be consumed, enjoyed and fully understood at a slow pace by our community. We believe in a world where there is no compromise design and sustainability, between caring for yourself and caring for the planet. We believe people are willing to change if the better, more sustainable choices are more “at hand”. We want to join and support the brands bringing about change in sustainable fashion & lifestyle."

Ofertă: 10% reducere în shop, exceptând partea de fashion din locația OTOTO Store Victoriei

Adresa: Calea Victoriei 153
Orar: L-V: 08:00 - 21:00 / S-D: 09:00 - 21:00

Adresa: Str. D. I. Mendeleev 5
Orar: L-V: 08:00 - 21:00 / S-D: 09:00 - 21:00

Adresa: Calea Dorobanți 239
Orar: L-V: 08:00 - 21:00 / S-D: 09:00 - 21:00

 

 

Hartă cu toate locațiile:

Solicit acreditare de presă la Animest

Informații solicitant
Informații companie mass-media
Poziție deținută de solicitant în cadrul companiei mass-media
Tipul de media
Frecvența apariției
Un material despre ultimul eveniment cultural la care ați participat.
Trimite
Ochi și urechi: Animest lansează primul proiect de accesibilizare a filmelor pentru copii cu deficiențe de auz
Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi..
Citește mai mult
Premiile Animest 2023
Trofeul Animest A Crab in the Pool, r. Alexandra Myotte, Jean-Sébastien Hamel (Canada, 2023, 11 min 11 s)   Mențiune special pent..
Citește mai mult
ANIMEST + Conference: industria internațională a filmului de animație se întâlnește la București
Între 6-15 octombrie 2023, la București, are loc a 18a ediție a festivalului internațional de film de animație ANIMEST. Secțiunea dedicată ..
Citește mai mult
Animest.18 vine cu povești de Haruki Murakami, realități distopice și filme premiate în competițiile marilor festivaluri
Doar câteva zile ne mai despart de ediția de majorat a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Din 6 octombrie, cele mai noi și ..
Citește mai mult
Competiția Animest dedicată filmelor VR te transformă în personaj de film de animație
Cele mai puternice povești animate spuse prin intermediul realității virtuale se văd la Animest în competiția internațională dedicată artiștilor..
Citește mai mult
O nouă ediție Minimest, cu povești animate pentru copii și părinți, la Animest.18
Când ești mic, tot ce vezi pe ecranul de cinema pare desprins dintr-o lume cu uriași - o lume magică, din care poți învăța o mulțime de lu..
Citește mai mult
Regizorul japonez Keiichi Hara, unul dintre cei mai influenți creatori de animeuri, vine la Animest.18
Regizorul Keiichi Hara, unul dintre cei mai apreciați artiști japonezi ai momentului, vine în România la cea de-a 18-a ediție a Festivalul..
Citește mai mult
Animest își celebrează majoratul cu un maraton de evenimente dedicat exclusiv publicului adult
Nopțile albe dedicate celor mai îndrăzneți și mai curioși dintre fanii filmelor de animație se întorc în sălile de cinema din Bucure..
Citește mai mult
O incursiune în lumea animației baltice: Letonia, țara invitată la Animest.18
Devenită deja tradiție, retrospectiva pe care Animest o dedică anual țărilor cu o prezență puternică pe harta internațională a filmului de animație ad..
Citește mai mult
Competiția Românească Animest.18: 90 de minute de încântare 
Din ce în ce mai curajoase în abordarea stilurilor de animație, ancorate în realitatea zilelor noastre sau desprinse dintr-o lume a ..
Citește mai mult
O poveste emoționantă de familie aduce gustul copilăriei în deschiderea Animest.18: Chicken for Linda!, câștigătorul Cristalului Annecy
Parisul paralizat de proteste creează fundalul unei seducătoare povești de familie în Chicken for Linda! (Linda veut du poulet!), filmul care va..
Citește mai mult
Înscrieri în Incubatorul de animație 2023
Proiectul Animest devenit cea mai mare Comunitate pentru adolescenți dedicată animației și artei digitale În urmă cu 4 ani, Animest lansa I..
Citește mai mult
Competiția internațională Animest.18 sfidează barierele imaginației
Creativitatea dobândește o nouă definiție la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 6 și 15 ..
Citește mai mult
Retrospectiva SYAA - programul Animest dedicat cineastelor din lumea animației, ajuns la cea de-a treia ediție
Programul de studiu intensiv dedicat cineastelor din Europa Centrală și de Est se încheie astăzi pentru artistele selectatate la cea de-a treia ..
Citește mai mult
Pitch, please! Încep înscrierile pentru atelierul Animest dedicat proiectelor de film animat
Vești bune pentru regizorii și producători de film de animație din România și Republica Moldova! Până pe 10 septembrie, proiectele de anim..
Citește mai mult
Animest.18: între 6 și 15 octombrie, Join the dance!
Pantofii de dans, entuziasmul de a-i întâlni pe creatorii care schimbă lumea prin intermediul filmelor de animație și curiozitatea de a ur..
Citește mai mult
GoCritic! deschide apelul pentru Animest București și anunță alte ateliere de lucru
După încheierea primului an al parteneriatului dintre GoCritic! și Animation Festival Network cu un atelier la Festivalul Internațional de ..
Citește mai mult
Proiectul ANIMEST+ debutează cu proiecții de film în Zemeș, Bacău
Asociația Animest, cunoscută pentru activitatea sa în susținerea, dezvoltarea și promovarea filmului de animație, lansează proiectul ANIMEST+. A..
Citește mai mult
Încep înscrierile pentru SYAA 2023
La cea de-a 3-a ediție Sisterhood of Young Animation Auteurs (SYAA), Animest semnează un parteneriat cu Animation Film Festival Network și extinde pro..
Citește mai mult
Animation Festival Network la Clermont-Ferrand 2023
Animation Festival Network – AFN va participa din nou la Clermont-Ferrand Short Film Market 2023! Reprezentanții celor cinci festivaluri me..
Citește mai mult